Clasic e fantastic şi în 2016

Filarmonica George Enescu anunţă că Proiectul Clasic e fantastic. Cum să înţelegem muzica începe anul 2016 cu Lecţia de jazz. În dulcea limbă românească...

Folclorul românesc este un univers sonor ancestral, ale cărui bogăţie şi frumuseţe au rămas nealterate de trecerea timpului. Mai mult, folclorul românesc, cu ritmurile sale specifice, cu liniile melodice unduite, cu profunzimile, expresivitatea şi forţa unei autentice producţii artistice colective, este şi va rămâne, cu siguranţă, generoasă sursă de inspiraţie pentru muzicieni români (şi nu numai!), compozitori sau interpreţi, de azi şi de mâine. Convinşi de asta, Irina Sârbu , Cezar Cazanoi, Capriel Dedeian, Anatol Cazanoi, Laurenţiu Horjea şi Dragoş Mihu au conceput proiectul intitulat sugestiv Ethnotic. Ei abordează un repertoriu alcătuit din cunoscute melodii româneşti pe care le îmbracă în sonorităţi şi ritmuri noi, fără însă a le distruge autenticitatea şi frumuseţea.

Duminică, 24 ianuarie 2016, Ateneul Român, orele 10.00 si 12.30
Clasic e fantastic. Cum să înţelegem muzica
Lectia de jazz. În dulcea limbă românească…

Irina Sarbu - voce
Cezar Cazanoi - flaut, caval si fluier
Capriel Dedeian - chitara
Anatol Cazanoi - tambal si clape
Laurentiu Horjea - chitara bas
Dragos Mihu – tobe

Comenteză: Cristina Sârbu

Biletele se pun în vânzare marţi, 12 ianuarie, ora 12.00 la casieria din incinta Ateneului Român
T: +40-21-315 6875 - Casa de Bilete

Rezervări pentru grupurile școlare la adresa info@fge.org.ro până luni, 11 ianuarie, ora 15

Sunt cinci instrumentişti şi o voce, toţi profesionişti, muzicieni formaţi în lungi ani de studii, virtuozi cu experienţa unei activităţi bogate şi diverse. Din minţile şi talentul lor, muzica izbucneşte cu o vitalitate debordantă, proaspătă, vie, cuceritoare. În universul sonor nou creat, formulele melodico-ritmice în care se regăseşte orice suflet de român şi care uimesc şi încântă orice străin de ţară, se combină inspirat cu libertatea jazz-ului de dincolo de ocean. Melodia fluierului românesc pluteşte elegant şi sigur peste armonii sofisticate, instrumentele îşi combină culorile în sonorităţi neaşteptate dar încântătoare, vocea alternează cuvintele cu pasajele de improvizaţie jazz-istică de cea mai bună calitate şi întregul se alcătuieşte pe un eşafodaj solid şi ferm, ce lasă totuşi fiecărui interpret libertatea de a se desfaşura, în solo-uri pline de imaginaţie. Proiectul Ethnotic îşi are rădăcinile adânci şi sigure în folclorul românesc a cărui sevă este dădătoare de viaţă. Muzicienii preiau această esenţă şi o transformă într-un produs artistic vechi-nou original, de cea mai bună calitate, universal valabil.

Comments