Friday, September 30, 2016

Cursuri şi ateliere pentru părinţi

Dragi părinţi,

V-am obişnuit să vă anunţ aici unde puteţi merge cu copiii, la ce evenimente, piese de teatru, ateliere etc, care să le dezvolte lor creativitatea, imaginaţia, simţul artistic, sau pur şi simplu, să-i amuze.
Acum am să mă adresez chiar vouă, ca beneficiari ai unor astfel de cursuri şi ateliere. Şi am să vă atrag atenţia că la Fundaţia Calea Victoriei e plin de astfel de oferte! Plus că nu-s scumpe. Plus că acum şi doar acum, la început de octombrie, puteţi beneficia de 20% reducere dacă mai aduceţi un prieten. Deci, duceţi vorba mai departe şi haideţi să faceţi ceva frumos, ce vă place, pentru voi şi pentru sufletul vostru: mozaic, design, desen, machiaj, nutriţie... you name it!
Vedeţi mai jos detaliile oferite de Fundaţia Calea Victoriei.



Împărtăşeşte-ţi pasiunile cu un prieten drag! La început de octombrie, sărbătorim prietenia timp de o săptămână. Dacă vii împreună cu un prieten la orice curs din luna octombrie, beneficiaţi amândoi de o reducere de 20% pentru cursul ales.

Reducerea se aplica doar pentru cursurile achitate in perioada 1 – 8 octombrie, la sediul nostru sau prin transfer bancar.

Inscrierile se fac la contact@victoriei.ro mentionand atat numele tau, cat si al prietenului care te va insoti la curs. :)

Oferta este disponibila pentru toate cursurile de mai jos, achitate intre 1 – 8 octombrie:

ATELIER DE MOZAIC, din 1 Oct,
CURS PRACTIC DE MACHIAJ, din 1 Oct,
Echilibrul casei mele – ATELIER DE FENG-SHUI, din 3 Oct,
HOW TO BE A LADY: Exercitii de feminitate, din 4 Oct,
Curs de FOTOGRAFIE URBANA pentru incepatori, din 5 Oct,
ISTORIA PARFUMULUI: mistere, seductie si creatori celebri, din 5 Oct,
Introducere in DESIGN INTERIOR SI ARHITECTURA, din 6 Oct,
ATELIER DE NUTRITIE: “Suntem ceea ce mancam”, din 6 Oct,
ATELIER DE SCRIERE CREATIVA, din 7 Oct,
ATELIER DE PICTURA SI CREATIVITATE, din 8 Oct,
ATELIER DE JURNALISM NARATIV si scriitura personala, din 11 Oct,
Arta de a creste oameni – ATELIER DE PARENTING, din 11 Oct,
Curs practic de DESIGN INTERIOR, din 12 Oct,
Atelier de INTELIGENTA EMOTIONALA, din 14 Oct,
Secretele succesului si ARTA de a fi FERICIT, din 18 Oct,
Atelier de DEZVOLTARE PERSONALA PRIN TEATRU, din 17 Oct,
Atelier de BRANDING PERSONAL, din 17 Oct,
ATELIER DE GRAFICA si de Gravura, din 19 Oct,
ISTORIA MUZICII in 6 momente inedite, din 20 Oct, ​​​​
POVESTILE BUCURESTIULUI, din 21 Oct,
COMUNICAREA eficienta si TEHNICILE NLP, in 22 Oct,
Atelier intensiv de COSMETICA NATURALA, in 22 Oct,
ATELIER DE DICTIE si de vorbire, din 24 Oct,
CURS DE DESEN: creion, carbune, pastel, din 24 Oct, ​​​​​​
ATELIER DE ASTRONOMIE – Constelatii, nebuloase, galaxii, din 25 Oct,
BUNELE MANIERE si eticheta in societate, din 26 Oct,
Atelier de VORBIRE IN PUBLIC – Secretele unei prezentari de succes, din 29 Oct,

Thursday, September 29, 2016

Cinema Elvire Popesco anunţă un weekend plin pentru copii


Program filme, la Cinema Elvire Popesco (de la Institutul Francez):

Sâmbătă 1 octombrie şi duminică 2 octombrie, ora 11:00

„Lorax. Protectorul Pădurii”


Ted, un băiat de 12 ani, crede că s-a îndrăgostit de vecina sa cu părul ca focul. Când ea visează să stea o dată sub coroana unui copac adevărat, Ted ştie că aceasta va fi misiunea lui. Pleacă aşadar în căutarea pădurii. Aventura îl poartă prin ţinuturi magice, unde îl va cunoaşte pe înţeleptul Lorax.

Filmul este dublat în limba română şi recomandat + 4 ani.

Sâmbătă 1 octombrie şi duminică 2 octombrie - ora 14 :30


Scurtmetraje pentru copii, marca Kinofest . Festivalul Internaţional de Film Digital Kinofest a ajuns la ediţia a X-a şi a pregătit multe surprize pentru cei mici, dar şi cei mari.

Duminică 2 octombrie – ora 16 :00


Aventuri cu detectivi. Şcoala Micile Vedete. Puteţi urmări ”Mașina de făcut teme” și ”Misterele trecutului”, filme care îi au în rolurile principale pe cursanţii acestei școli.

Biletele se pot achiziţiona de la casa de bilete Elvire Popesco, de la librăriile Anthony Frost (Calea Victoriei nr. 45), Kyralina (Str. Biserica Amzei nr. 10), Humanitas şi Hecate (str. Olari, nr. 8) precum și online, de pe https://eventbook.ro/hall/cinema-elvire-popesco

Wednesday, September 28, 2016

Ateliere pentru copii , marca Humanitas



Sâmbătă, 1 octombrie, ora 11, Librăria Humanitas de la Cismigiu – Atelier Animalium
Evoluţia explicată copiilor prin activităţi interactive şi un atlas special
Coordonatori: prof. Anca Bontas şi prof. Cristina Păunescu
Pentru copii între 8 şi 12 ani
Activităţi: Descoperiţi verigile lipsă din arborele vieţii. Cunoaşte-mă şi fii artist – animale recreate din seminţe.

În Animalium, atlas pentru copii publicat la editura Humanitas, faceţi un tur al paginilor şi priviţi cum ia naştere viaţa pe Pământ. Fiecare capitol vă poartă spre altă aripă a muzeului, unde sunt expuse diferite clase de animale: reptile, păsări sau mamifere. Speciile sunt aranjate în ordinea evoluţiei vieţii, astfel încât să ilustreze modul în care s-a dezvoltat regnul animal. Veţi vedea chiar voi cum a evoluat arborele vieţii, pornind de la un simplu burete marin la uluitoarea varietate de animale ce populează astăzi Pământul.
Acesta este singurul muzeu care, între două coperte, găzduieşte şi animale din vechime, şi din ziua de azi; şi uriaşe, şi minuscule; şi feroce, şi neajutorate, aşa încât poftiţi în Animalium şi bucuraţi-vă de regnul animal în toată splendoarea lui.

Partener: Centrul educational „Cheita de aur“
Accesul la eveniment este gratuit şi se face pe baza unei rezervari prelabile prin Eventbook.


Duminică, 2 octombrie, ora 11, Librăria Humanitas de la Cişmigiu – Atelier Historium
Arheologia explicată copiilor prin activităţi interactive şi un atlas special
Coordonatori: arheolog Bianca Preda şi Andrei Bontas
Pentru copii între 8 şi 12 ani
Activităţi: Prezentare a unor reproduceri de artefacte de secol 2 descoperite într-un castru roman. Copiii descoperă obiectul ascuns cu ajutorul unui minikit arheologic.

În Historium, atlas pentru copii publicat la editura Humanitas, se regăsesc, prin obiectele lor, doar o parte dintre civilizaţiile lumii, dar sperăm că vă vom inspira să exploraţi şi altele. Sunt expuse obiecte rituale sau de cult, obiecte funerare, podoabe, măşti de teatru, instrumente de scris, unelte şi obiecte utile în viaţa de zi cu zi, arme şi însemne ale puterii. Vizitând paginile cărţii, veţi putea compara diversele civilizaţii. Probabil că veţi observa asemănări; dar veţi găsi şi diferenţe. Unele denumiri şi teme vor apărea iar şi iar, dezvăluind legături surprinzătoare. Nu veţi face o simplă expediţie în jurul lumii, ci şi o călătorie în timp, din vremea topoarelor de mână făurite din piatră în urmă cu un milion de ani, în Africa, până la ceramica lucrată în secolul al X-lea de indienii pueblo din America, conform unei tradiţii vii chiar şi-n zilele noastre.
Acestea fiind spuse, daţi pagina, întoarceţi-vă-n timp – şi să-nceapă călătoria!
Accesul la eveniment este gratuit şi se face pe baza unei rezervari prelabile prin Eventbook.

Wednesday, September 21, 2016

Stagiunea de toamnă MiniArt Show

În octombrie și noiembrie, cei mici sunt așteptați la spectacole de teatru puse în scenă într-o manieră originală și creativă de o echipă de actori, păpușari, regizori, coregrafi şi psihologi profesioniști coordonați de actrița Ioana Ginghină în cadrul proiectului MiniArtShow.
Astfel, în noua stagiune de toamnă echipa MiniArtShow a pregătit trei spectacole care stimulează imaginația și creativitatea celor mici: „Dănilă Prepeleac”, „Cântec pentru Tisha” și „Spre Vrăjitorul din Oz”.
În această stagiune, cei mici au parte și de surprize, la fiecare spectacol fiind organizată o tombolă unde pot câștiga premii pe loc și se pot înscrie în cursa pentru marele premiu, o petrecere organizată de echipa MiniArtShow by Ioana Ginghină.

Bazat pe celebra poveste scrisă de Ion Creangă, spectacolul „Dănilă Prepeleac”se adresează întregii familii. În cadrul piesei, copiii vor descoperi o lume misterioasă și plină de haz, dar nu complet lipsită de moralitate și vor intra în universul tradițiilor și obiceiurilor vechi. Tânărul actor Ionuț Toader îi dă viață simpaticului Dănilă Prepeleac, iar alături de el joacă Andreea Gaica, Daniel Marcu, Andra Mirescu și Cristina Petre. Regia este asigurată de Laura Maria Vlădoiu.
Trailer: https://youtu.be/kQxL-jrXEww

„Cântec pentru Tisha” este un spectacol dedicat copiilor peste 4 ani și părinților lor, care își propune ca, prin interacțiune și jocuri noi, să aducă în prim-plan strânsa relație dintre copii și părinți, importanța și nevoia de a petrece cât mai mult timp cu cei mici.„Cântec pentru Tisha” înseamnă și performanță actoricească după un senariu inedit, cu muzică originală, adaptată copiilor, dar și interactivitate și dansuri, toate asigurate de echipa de producție care îi cuprinde pe actorii Elena Dumitrescu/Andra Mirescu (Tisha), Ioana Ginghină/Andreea Gaica (Gratziline), Ilona Brezoianu (Rază de Culoare), Emilian Mârnea/Răzvan Rotaru (Coșarul), Rareș Stoica/Răzvan Rotaru (Urs).
Trailer: https://youtu.be/wY7BG3ZAwJw

„Spre Vrăjitorul din Oz” este un spectacol magic, plin de peripeții, vrăji, personaje ciudate, care îi va ține pe cei mici cu sufletul la gură, mai ales că de-a lungul piesei lumea reală și cea magică se intersectează foarte des. Spectatorii vor fi, cu siguranță, fascinați și de vrăjile cu gheață carbonică dn piesă. Iar actorii Alina Medoia, Ileana Brâncoveanu, Cristina Tane, Ion Tudorache garantează că experiența va fi de neuitat.
Trailer: https://youtu.be/tMlO4meKoYU
„Toate aceste spectacole sunt gândite pentru a pune în valoare creativitatea copiilor, pentru a le stimula imaginația, având, în același timp, un important rol educativ, atât pentru cei mici, cât și pentru părinți. Echipa MiniArtShow crede cu tărie că prin joc, dans, muzică, teatru poți face educație de calitate copiilor, venind în completarea educației formale”, spune actrița Ioana Ginghină, fondatoarea companiei MiniArtShow.
B24Kids se bucură să fie partener media al MiniArt Show şi în această stagiune.

Biletele se pot cumpăra de la casa de bilete Cinema Pro sau din rețeaua Eventim:http://www.eventim.ro/ro/cautare/ #search_string=MiniArtShow

La film în familie, duminică

Cinema Elvire Popesco vă invită duminică 25 septembrie, ora 11:00, să urmăriţi „Kérity, la maison des contes”. Filmul prezintă povestea lui Natanaël care are şapte ani şi încă nu ştie să citească. Familia lui primeşte moştenire o casă şi o colecţie de cărţi. Nal descoperă cum cărţile sunt adăpostul tuturor eroilor din literatura pentru copii, iar el trebuie să le apere, pentru că, dacă părăsesc biblioteca, odată cu ele dispar şi poveştile lor.

Filmul este subtitrat în limba română şi recomandat +6 ani.

Biletele se pot achiziţiona de la casa de bilete Elvire Popesco, de la librăriile Anthony Frost (Calea Victoriei nr. 45), Kyralina (Str. Biserica Amzei nr. 10), Humanitas şi Hecate (str. Olari, nr. 8) precum și online, de pe https://eventbook.ro/film/bilete-film-kerity-la-maison-des-contes.

Monday, September 19, 2016

Artă pentru copii la Studio Creativ

Studio Creativ anunţă cursurile de artă pentru copii care încep de azi, 19 septembrie 2016. Acestea se vor desfăşura după următorul program:

Luni
orele 18.00-19.30 - curs desen, pictură copii 6-8 ani
detalii aici
Marţi
orele 18.00-20.00 - curs desen, pictură, copii 8-10 ani, avansaţi
detalii aici
Miercuri
orele 13.00-15.00 - curs desen, pictură, copii 6-10 ani, Afterschool creativ
detalii aici
orele 18.00-20.00 - curs desen, pictură, copii 7-9 ani
detalii aici
Joi
orele 18.00-19.30 - curs desen, pictură copii 5-6 ani
detalii aici
Vineri
orele 16.30-18.00 - curs desen, pictură copii 6-8 ani
detalii aici
orele 18.30-20.30 - curs desen, pictură copii 10-14 ani
detalii aici

Ciclaton 2016, pentru viitorul tinerilor români


În perioada 5-9 octombrie 2016 se va desfășura cea de-a 3-a ediție Ciclaton, primul eveniment ciclist de strângere de fonduri din România care susține și promovează educația, organizat de Fundația ADEPT Transilvania. Timp de 5 zile, participanţii vor străbate pe bicicletă un traseu de peste 700 de kilometri şi vor trece prin 9 oraşe, pentru a susţine unul dintre cele 5 proiecte educaţionale înscrise. 

Pentru fiecare dintre cele 5 cauze vor pedala atât cicliști de tur, care vor parcurge traseul integral, cât și cei de segment, care aleg să pedaleze doar diverse segmente din traseu. Pentru a putea participa la traseu și a susține proiectele, aceștia se pot înscrie pe www.ciclaton.ro începând cu 7 septembrie. Astfel, cicliștii sunt încurajați să devină ambasadori ai educației și să promoveze proiectul ales în rândul prietenilor, familiei și cunoștințelor.

Proiectele evenimentului pot fi susținute de către publicul larg prin donații raportate la numărul bătăilor inimii cicliștilor de tur și ale cicliștilor de segment, cât şi prin donaţii directe către proiectele educaționale. La finalul campaniei de donații și a celor 5 zile de tur, fondurile strânse se vor îndrepta către organizațiile implicate și către proiectele pe care le susțin.

Proiectele educaționale Ciclaton 2016

- Fundația Noi Orizonturi a lansat proiectul IMPACT, prin care își propune să identifice și să rezolve, în mod creativ, împreună cu tinerii, probleme reale din societate, prin înființarea de Cluburi de Inițiativă Comunitară;

- Asociația ROI sprijină și pune în valoare relația profesori-elev-părinți-comunitate din România, prin proiectul ZBURD PRIN EDUCATIE;

- Asociația Lindenfeld sprijină copiii din centrele de plasament să se dezvolte prin educație interactivă, cu ajutorul proiectului „Ajungem Mari”, care s-a bucurat, în ambele ediții anterioare Ciclaton, de un adevărat succes;

- Prin proiectul “De-a arhitectura în orașul meu”, Asociația De-a Arhitectura își propune să formeze cetățeni responsabili, implicați în comunitățile în care trăiesc, pentru orașe mai bune;

- Asociația ARDOR, prin „Tabăra de leadership pentru instructori de dezbateri”, urmărește dezvoltarea profesorilor formatori, prin ateliere de dezbatere între profesori și studenți viitori pedagogi.
"În 2016 ne dorim să aducem laolaltă peste 80 de cicliști ale căror inimi să bată de 10.000.000 de ori pentru peste 7.000 de copii și tineri. Ne dorim ca evenimentul să fie susținut de cât mai mulți donatori care să înțeleagă, dar mai ales să creadă în cele 5 proiecte pe care le susțin. În cele din urmă, cel mai important este impactul pe care acest eveniment îl va avea pe termen lung în dezvoltarea proiectelor selectate. Și, implicit, în dezvoltarea copiilor și tinerilor care vor beneficia de ajutorul pe care vrem să-l oferim prin a 3-a ediție Ciclaton", declară Cristi Gherghiceanu, președintele Fundației ADEPT Transilvania.

Traseul Ciclaton 2016

Traseul de anul acesta este cel mai lung, având peste 700 de kilometri, dar și mai dificil în comparație cu anii trecuți. Aventura Ciclaton va purta pe două roți susținătorii educației într-un traseu-circuit montan, Miercurea Ciuc fiind punctul de start, dar și cel de finish. Inimile cicliștilor vor bate sprinten în orașele din inima Moldovei, prin Piatra Neamț, Humulești, Voroneț, Suceava, Botoșani, Iași, Roman, Bacău și Moinești.

Organizator: Fundația ADEPT Transilvania
Sponsor strategic: KLG EUROPE LOGISTICS
Sponsori principali: 441 Design Studio, Active Life, Orange
Sponsori: Help Net, Himalaya, SKODA

Ciclaton este primul eveniment sportiv caritabil din România care susține și promovează educația. Fondat în 2014 de o echipă de voluntari pasionați de stilul de viață activ și sănătos, evenimentul a creat în timp o comunitate de oameni implicați în dezvoltarea inițiativelor care susțin educația non-formală, voluntariatul ca formă de implicare și importanța sportului pentru un ritm de viață sănătos. Fondurile strânse în urma campaniilor de donații și a evenimentelor cicliste sunt donate ONG-urilor asociate proiectelor educaționale, pentru ca acestea să poată continua.

Fundația ADEPT Transilvania a fost alături de Ciclaton încă de la prima ediție, în calitate de organizator. Fundația reprezintă comunitatea locală din Târnava Mare și este inițiatoarea unui intens proces de recunoaștere și de promovare a României și a valorilor sale tradiționale, la nivel național și internațional, având o abordare inovatoare și integrată, cu o atenție deosebită pentru conservarea biodiversității și dezvoltării rurale, pentru ca aceste peisaje și comunități să supraviețuiască în secolul XXI.

Site: www.ciclaton.ro
Facebook: www.facebook.com/ciclaton
Instagram: www.instagram.com/ciclaton

Septembrie 2016, program pentru copii şi părinţi

Gaudeamus, carte şcolară
Târg de carte şcolară, ediţia a XIV-a
în Piaţa Universităţii
platoul de deasupra parcării subterane
între 15-25 septembrie 2016
orele 10.00-20.00
cu excepţia zilei de duminică 25 septembrie
când programul este 10.00-15.00
detalii aici

Cum învaţă copilul empatia şi compasiunea
Workshop pentru părinţi
cu Domnica Petrovai
psiholog clinician şi psihoterapeut
21 septembrie, ora 18.30
la Montessano, str. Parfumului nr 9
Bucureşti

Baby Expo
Salonul Gravidelor şi Bebeluşilor
22-23-24-25 septembrie
Sala Polivalentă, Bucureşti


Micul Picasso
Atelier pentru copii de 1-3 ani
Organizator: Tăpuşele
la adresa: str. Ctin Bosianu nr 19, sector 4, Bucureşti
sâmbătă 24 septembrie 2016
ora 11.00
detalii şi bilete la email tapusele@gmail.com



Pe nisip
Atelier creativ de educaţie timpurie prin teatru
pentru copii de 1-3 ani
regia: Voicu Hetel
Organizator: Teatrul din Podul meu
la Kindi Center
str. Delea Veche nr 35, sector 2, Bucureşti
sâmbătă 24 septembrie 2016 
ora 11.00
detalii şi bilete la email contact@kindi.ro, teatruldinpodulmeu@gmail.com

Narativ
Festivalul de lectură pentru copii
24-25 septembrie şi 1-2 octombrie
la Şcoala Centrală Bucureşti
detalii şi înscrieri pe www.narativ.ro


Poveştile pantofăresei
Premieră
Spectacol-Atelier pentru copii de 1-4 ani
Organizator: Tăpuşele
la Joyplace
str. Turnu Măgurele nr 17A, sector 4, Bucureşti
duminică 25 septembrie 2016
ora 11.00
detalii şi bilete la email tapusele@gmail.com


Aventurile unui fir de nisip
de Ananaria Constantin Lembrău
Spectacol-Atelier pentru copii de 1-6 ani
Organizator: Tăpuşele
la adresa: str. Ctin Bosianu nr 19, sector 4, Bucureşti
duminică 25 septembrie 2016
ora 11.00
detalii şi bilete la email tapusele@gmail.com

Pe nisip
Atelier creativ de educaţie timpurie prin teatru
pentru copii de 1-3 ani
regia: Voicu Hetel
Organizator: Teatrul din Podul meu
la Căsuţa Aventurilor
duminică 25 septembrie 2016 
ora 11.00
detalii şi bilete la email teatruldinpodulmeu@gmail.com


Kerity, la maison des contes
Film pentru copii
subtitrat şi recomandat copiilor de peste 6 ani
la Cinema Elvire Popesco
Duminică 25 septembrie 2016
ora 11.00

Thursday, September 15, 2016

Cum a fost azi la şcoală? - cu Otilia Mantelers



Otilia Mantelers propune părinţilor o întâlnire pe tema veşnicei întrebări pe care le-o adresăm noi toţi, părinţii, copiilor când vin de la şcoală:

Cum a fost azi la şcoală?

Redau mai jos o parte din prezentarea acestei întâlniri cu părinţii din newsletterul Otiliei:

Noi, părinții avem această întrebare pe care o punem aproape zilnic copiilor noștri: „Cum a fost azi la școală?” Este o întrebare pe care am primit-o și noi când eram mici și care s-a impregnat în memoria noastră implicită, așa încât o rostim și noi. Răspunsul este, de cele mai multe ori: “Bine” sau “Nimic” sau “La fel ca ieri”. Nu este un răspuns elaborat și strucuturat pe momente cheie ale zilei, așa cum l-am dori noi zilnic. Astfel este clar că va trebui să ne resetăm așteptările legate de istorisirea întâmplărilor și să regândim modul de a ne conecta cu ei după o zi în care nu ne-am văzut.

Cred că mai întâi e important să mă întreb de ce îmi doresc să știu ce au făcut copiii la școală? Pentru că vreau să mă asigur că e bine, că are o viață bună și că vreau să îl asigur că îi sunt aliat și alături? Pentru că dacă acesta e motivul, este unul bun, iar copilul va povesti cum a fost la școală fie imediat când îi pun întrebarea, fie spre seară după ce ne-am jucat și ne-am conectat cu el!

Sau motivul întrebării este să verificăm dacă copilul nostru face ce și cum vrem noi? Dacă s-a purtat cu colegii așa cum l-am sfătuit, dacă a luat nota care trebuie și dacă i-a răspuns doamnei la întrebări și a luat notă bună în catalog? Pentru că acest motiv are în spate dorința noastră de a controla ce se întâmplă cu copilul, ceea ce el respinge. Copiii resping ideea de control excesiv. Ei au nevoie de limite, care implica control, însă nu vor ca ei să FIE așa cum ne dorim noi. Acesta este motivul pentru care ei, de obicei nu sunt prea generoși cu detaliile.

De aceea, dacă ne reorganizăm un pic această dorință de control, putem povesti despre școală și ne putem reconecta cu ei de dragul revederii, și nu pentru a bifa niște griji pe care le avem pe agenda. Îi putem întreba dacă au avut o zi bună, le putem spune că ne-a fost dor de ei și că abia așteptăm o partidă de joacă sau un timp special cu ei. Copiii, atunci când simt dorul nostru de ei și dorința sinceră de a le fi alături, se vor deschide, învăluiți de siguranța pe care le-o dă conectarea cu noi. Astfel, ei ne vor povesti despre cum le-a fost la școală atunci când simt ei. Fiindcă știu că se pot baza pe noi să le fim alături pentru a-i ajuta pe ei, nu pentru a-i determina să faca ceva ce vrem noi, sau să fie într-un fel în care nu sunt.

De ce o întâlnire cu părinții și cadrele didactice pe tema școlii?

Discuțiile cu trei clase de liceu de adolescenți au fost revelatoare pentru mine în ceea ce privește rolul părintelui în viața copilului. Deși am fost în fața lor să le povestesc despre iubire, despre cum ne îndrăgostim și despre relații, întrebările lor pentru mine nu au fost deloc în zona intimității sau a dragostei. TOATE au fost legate de relația cu….părinții lor! Despre cum ea s-a deteriorat din cauza școlii. Despre frica părinților că ei nu se vor descurca în viață. Și cum toate conversațiile dintre părinți și copii gravitează în jurul școlii.

Studiile arată de câteva zeci de ani buni că succesul academic al unui copil este direct proporțional cu gradul de implicare al părintelui în relația cu școala. Când spun „relația cu școala”, mă refer atât la studiu, cât și la relațiile dintre părinți și profesori și cu familiile altor colegi de la școală. Nu mă refer la contactul părinte-profesor cu privire la comportamentul de studiu al copilului. Și nici la numărul de ore petrecut de părinte alături de copil făcând teme și lecții. Aceste două lucruri sunt factori care nu încurajează succesul academic, pentru motive pe care vi le voi povesti în întâlnirea noastră din 1 octombrie.

Ce vom povesti în întâlnirea noastră din 1 octombrie?

Cum folosim instrumentele Hand in Hand Parenting așa încât să îi ajutăm și susținem pe copiii noștri:

- să se deschidă și să ne povestească despre cum a fost ziua lor la școală
- să își facă temele (da, așa e, nu ajută prea mult temele, însă ele încă reprezintă o realitate în majoritatea școlilor din România)
- să depășească dificultățile de învățare, neatenția la ore
- când sunt excesiv de studioși și perfecționiști
- să facă față concursurilor la care aleg să meargă
- în relațiile cu profesorii și colegii
- când pierd locul întâi, sau când nu câștigă competiția sportivă.

Prețul - 120 lei/persoană sau 200 lei / cuplu
Locatia - în curând

Mai multe detalii și înscriere aici.


Evenimentul este susținut de Radio Itsy Bitsy

Sună clopoţelul... la Şcoala de Muzică Boem Club


Şcoala de Muzică  Boem Club, în parteneriat cu Boem Club Pianos, organizează sâmbătă, 24 septembrie 2016, la Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română, Spectacolul concert intitulat "Sună Clopoţelul!".

Evenimentul va reuni aproximativ 150 de cursanţi copii şi adulţi de la clasele de pian, chitară, canto, vioară, violoncel şi saxofon, care vor încânta publicul cu piese de muzică uşoară, clasică, pop, rock, interpretări la două mâini la pian sau duete cu vocea.

Spectacolul Sună clopoţelul! reprezintă startul unui nou an şcolar la Şcoala de Muzică Boem Club şi totodată încheierea programului Şcolii de Vară, la care au participat numeroşi copii şi tineri, de-a lungul întregii veri.

Odată cu începutul unui nou an şcolar, Boem Club anunţă extinderea pe partea de vânzări de instrumente muzicale, prin deschiderea oficiala a celui mai mare magazin de piane şi pianine acustice din România, cu peste 25 de piane şi pianine acustice pe stoc, Boem Club Pianos.  

Concertul organizat de Şcoala de Muzică Boem Club este şi un prilej de a arăta tuturor celor invitaţi ce se poate învăţa în cadrul programului Şcolii de Vară şi cum doar în 2 luni, cursanţi de toate vârstele pot cânta piese simple sau de nivel mediu la pian, chitară, vioară, cu vocea sau la alte instrumente.


Şcoala de Muzică Boem Club este cea mai mare şcoala privată de muzică din România, cu peste 750 de cursanţi, oferind în limba română sau în limba engleză lecţii de muzică premium individuale sau de grup, la pian, chitară, vioară, violoncel, tobe, saxofon, clarinet, oboi, flaut, block flute şi canto, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.

Şcoala de Muzică Boem Club are 3 sedii, în 3  zone importante ale Capitalei (zona Dorobanţi, zona Piaţa Alba-Iulia - B-dul Decebal şi zona Cotroceni-Drumul Sării) şi dispune de o echipă tânără, formată din aproximativ 45 de profesori, absolvenţi de Conservator, buni pedagogi şi profesionişti, dedicaţi meseriei lor şi deschişi către toate genurile muzicale.

Şcoala de Muzică Boem Club a fost înfiinţată în anul 2009, din dorinţa de a oferi tuturor iubitorilor şi amatorilor de muzică din Bucureşti posibilitatea de a învăţa să cânte la un instrument preferat sau cu vocea.

Monday, September 12, 2016

Atelier... pe nisip


Teatrul din podul meu vă propune, pentru duminică, 18 septembrie, "Pe nisip". Un atelier creativ de educaţie timpurie prin teatru, cu Voicu Hetel. Iată prezentarea organizatorilor:

Într-o zi am mers la plajă. Ce cuvânt ciudat, ce loc interesant, ce lume colorată. Am stat pe ceva moale şi in acelasi timp aspru. Se numea nisip. Si ce ciudat, in nisip poţi băga mana şi poţi găsi diverse lucruri. Scoici, animăluţe marine, hârtiuţe, din care poţi face jucării. In fiecare scoică am inchis o poveste. Ce se intamplă mai departe, vă asteptăm să aflaţi...

Duminică 18 septembrie ora 11 La Pronatalita, Str. Hristo Botev nr.10, et.1, interfon 2
Cost 50 lei, părintii intră gratuit
Inscrieri pe mail: teatruldinpodulmeu@gmail.com
Contact telefon 0766 423297

Portret de școlar în Sun Plaza


Azi pentru majoritatea şcolarilor - căci elevii din învăţământul preuniversitar de stat reprezintă majoritatea - astăzi a început un nou an şcolar.

Sun Plaza și Cristian Șuțu de la www.fotounion.ro dau ocazia tuturor școlarilor din clasele I-XII să își facă fotografii reușite, sub conceptul "Portret de școlar".

Practic, orice elev poate merge în Sun Plaza în perioada 12-21 septembrie, în intervalul 14.00 – 19.00, pentru o ședință foto profesională, oferită gratuit de Foto Union.

În studioul foto amenajat în Biblioteca Sun Plaza la parter, vor exista ghiozdane, globuri, hărți, bentițe cu pampoane pentru cei care doresc fotografii clasice, dar și tablete, laptopuri – pentru școlarii moderni.

La finalul ședinței foto, participanții primesc fotografia în format electronic. De altfel, toate fotografiile vor fi postate pe pagina www.facebook.com/Sun.Plaza.Shopping.Center.
Sun Plaza invită în acest proiect și elevii din programul A doua șansă. Aproximativ 40 de elevi asistați de către Organizația Salvați Copiii, vor beneficia de o vizită în Sun Plaza, care va cuprinde, pe lângă ședința foto profesionistă, oferirea unui set de rechizite și a unui prânz în centrul comercial.

Organizația Salvați Copiii derulează programul A Doua Șansă în parteneriat cu școli gimnaziale din București și alte 10 orașe. Programul vine în sprijinul persoanelor care nu au fost niciodată înscrise în sistemul de învăţământ şi celor care au abandonat şcoala şi au depăşit cu cel puțin 4 ani vârsta corespunzătoare clasei.

Ștefan, un adolescent de 17 ani, a învățat că viața este o luptă la o vârstă la care alți copii sunt încă lipsiți de griji. Face parte dintr-o familie numeroasă, cu șapte copii și nu-și amintește să fi avut vreodată mai mult decât strictul necesar.

La numai 12 ani, Ștefan muncea alături de tatăl lui de dimineață până seara și era din ce în ce mai obosit; așa încât din acel an nu s-a mai dus la școală.

În urmă cu doi ani a discutat cu asistenții sociali de la Salvați Copiii care l-au sprijinit să se înscrie în Programul A Doua Șansă și i-au asigurat rechizitele necesare. Astăzi, din nou elev, Ștefan le transmite tuturor colegilor lui să aibă un an școlar cu rezultate bune.

Mai multe informații despre maratonul de ședințe foto profesioniste “Portret de școlar” găsiți pe site-ul Sun Plaza http://www.sun-plaza.ro şi pe pagina de facebook www.facebook.com/Sun.Plaza.Shopping.Center .

Portret de școlar este un eveniment tradițional Foto Union ce se desfășoară anual la începutul lunii septembrie. În 2016, proiectul ajunge la a cincea ediție anuală. Pentru consultarea precedentelor campanii, accesați www.facebook.com/portretdescolar.

Salvați Copiii este o organizație neguvernamentală, asociație de utilitate publică, non-profit, democratică, neafiliată politic sau religios, care militează activ pentru protecția drepturilor copilului în România, din 1990, în acord cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului, cu Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și cu legislația României.

Weekend 17-18 septembrie, cu Tăpuşele


Tăpuşele anunţă că vă aşteaptă cu drag la ateliere. Iată ce propuneri au pentru sfârşitul acestei săptămâni:




Sâmbătă, 17 septembrie, ora 11.00, vă invităm la spectacol-atelier “Peştele Curcubeu”, recomandat copiilor cu vârste între 1-6 ani.Un spectacol plin de imagini şi muzică, cu ajutorul căruia cei mici vor învăţa împreună cu Peştele Curcubeu cum să împarţi din ceva ce e al tău şi, cât de bine te simţi după asta.

Cost bilet: 50 lei de copil. (părinţii nu plătesc)
Cel de-al doilea copil al familiei are reducere 50%.
Adresa: strada Ion Creangă 21, sector 5, Bucureşti.
Înscrieri: rusunicoleta3@gmail.com, tapusele@gmail.com
Telefon: 0747 702 284.



Sâmbătă, 17 septembrie, ora 11.00, vă invităm la atelierul „Umbrela veselă”, recomandat copiilor cu vârste între 3-7 ani.Au anunţat timp ploios? Şi ce dacă! Sub umbrela mea veselă e soare şi bună dispoziţie mereu! Am pictat-o chiar eu. Vrei şi tu una? Te aştept cu tot ce e nevoie. Toţi trecătorii o vor admira. Tu şi umbrela ta veţi fi raze de soare şi bună dispoziţie într-o zi cu ploaie!

Cost bilet: 50 lei de copil. (părinţii nu plătesc)
Cel de-al doilea copil al familiei are reducere 50%.
Adresa: strada Constantin Bosianu 19, sector 4, Bucureşti.
Înscrieri: rusunicoleta3@gmail.com, tapusele@gmail.com
Telefon: 0747 702 284.

Duminică, 18 septembrie, ora 11.00, vă invităm la spectacolul-atelier “Poveştile pietrelor”, recomandat copiilor cu vârste între 1-4 ani.

Un spectacol senzorial prin care ne propunem să le aducem celor mici cât mai multe informaţii nonverbale despre pietre. Textură, culoare, asemanare, sunet, joc.
Împreună cu George Turliu, care va asigura live coloana sonoră a spectacolului, vă aşteptăm să ascultăm poveştile pietrelor!

Cost bilet: 50 lei de copil. (părinţii nu plătesc)
Cel de-al doilea copil al familiei are reducere 50%.
Adresa: strada Constantin Bosianu 19, sector 4, Bucureşti.
Înscrieri: rusunicoleta3@gmail.com, tapusele@gmail.com
Telefon: 0747 702 284.